top of page
TENTORIA by Sorin Banu

La jumătatea secolului XXII, omenirea intră într-un nou război mondial care va produce prima generaţie de tentorieni – o armată de oameni bionici creată ca o soluţie extremă pentru restabilirea păcii; primul succes real în perfecţionarea artificială a funcţiilor corpului şi a inteligenţei umane. Cu timpul, tentorienii devin oficial o naţiune care-şi arată tot mai mult adevărata natură: maşini cu trup de om, însetate de sânge şi putere. Astfel, în secolul XXV, marile puteri decid să îi vâneze peste tot în lume şi să îi izoleze într-o regiune pe care o numesc TENTORIA.

 

Să aibă apariţia acestei naţiuni repercusiuni şi în trecut?

Acţiunea se mută cu 500 de ani înapoi în timp, în anul 2019. Cole este un tânăr de 27 de ani, care trăieşte o viaţă fericită într-o lume cu totul aparte: o Terra cu doar un petic de pământ înconjurat de un singur ocean vast şi cu o populaţie de 12 milioane de oameni condusă de o grupare secretă. Viaţa lui Cole se schimbă brusc, odată cu dezvăluirea adevăratei realităţi a existenţei sale, iar acţiunile teribile încep a se precipita într-o veritabilă goană la extrem, la limita supravieţuirii.

 

„TENTORIA” ridică întrebări legate de valorile umane, de conflictul dintre virtual şi realitate, dintre prezent şi viitor; despre speranţa omenirii de a rămâne într-o lume palpabilă, non-virtuală, departe de drogul tehnologic, care ne creează o dependenţă tot mai acută, infiltrându-se tot mai mult în corpul nostru.

Îşi controlă suflul turbat, se concentră un moment şi ascultă. Atât de linişte! Un foşnet se auzi deasupra lui, în copac. Înălţă capul şi aceeaşi formă transparentă făcu un salt chiar în faţa lui. Pământul fu zguduit, frunzele răvăşite. Pentru o clipă simţi cum un fulger îi străbate întregul corp, din inimă până în capilare, încingându-i fiecare strop de sânge. Un monstru invizibil, o vibraţie energetică, un câmp magnetic, o prezenţă spirituală? Prin filtrul logicii sale, prezenţa din faţa sa era indefinibilă. Se încordă la maxim, aşteptând, dintr-o clipă într-alta, să i se întâmple ceva groaznic.

TENTORIA, Capitolul 14

 

Firul intrigii se ramifică pe măsură ce narațiunea se amplifică, iar pe parcurs se dovedește a fi incitantă, cu mult verb și cu un limbaj accesibil. Este o lectură captivantă, scrisă într-un stil atractiv și într-o tensiune care ține aproape cititorul și îl ia martor la evenimente.

Simona Preda

bottom of page